Când Gigi Becali a spus că nu mai investeşte în transferuri de jucători la Steaua nu a glumit! Faţă de începutul anului trecut, roş-albaştrii se vor petici doar cu aducerea unui fundaş stânga.
Iar acesta nu va ajunge în curtea celor din Ghencea decât sub formă de împrumut. Asta pentru că roş-albaştrii nu doresc să cheltuiască prea mult. Ideal ar fi să vină un fotbalist de picior stâng, care să fie capabil să se lupte pe acelaşi post cu Petre Marin, care să nu aibă salariu foarte mare şi care să nu coste nimic, aşa cum a fost cazul spaniolului Abel Moreno. Dacă va fi bun, atunci Steaua îşi va păstra dreptul de a avea prima opţiune de a-l cumpăra în vară. „Să fie ieftin sau poate chiar gratis. Luăm jucător împrumut. Că bani nu mai vreau să bag în echipă până când nu vindem vreun fotbalist sau până nu îmi recuperez banii de la DNA. Nu vreau ca Steaua să fie o gaură fără fund unde să se ducă toţi banii mei”, le-ar fi zis Gigi subalternilor săi. (sursa: Prosport)
Cum adica, bre? Ti-ar fi convenit acum cativa ani sa vinza branza gratis?





Tue, Jan 6, 2009
Diverse