CTP scrie despre Becali: “Pomanagerul visului românesc”

Mon, Mar 2, 2009

Editoriale

Am deci, cred, căderea să spun câteva lucruri despre fenomenul Gigi Becali. Cei care astăzi îl înjură au şi uitat că acest om a fost odinioară primul politician după preşedintele Băsescu în clasamentul încrederii publicului românesc. Cum a fost posibil? A împărţit pomeni, de la euroi mototoliţi scoşi din buzunarul de la spate al pantalonilor până la case pentru sinistraţi, curent electric cu găleata pentru „slumdogs“ din periferia Bucureştiului, donaţii de milioane de euro pentru Biserică (pe care le-a cerut înapoi) şi lefuri grase pentru „intelectuali“ ţinuţi să-l înveţe să vorbească, să-l facă să descopere că de când se ştie e filosof fără să ştie. Activitatea ca pomanager a avut o pondere importantă în edificarea imaginii de credibilitate a d-lui Becali. Dar nu decisiv. Pomeni au mai dat şi alţii, în frunte cu părintele „pulimii“, Dumitru Sechelariu de Bacău, şi degeaba. D. Becali a urcat spre cer în ochii naţiei când a început să emită judecăţi morale tranşante la propriu, căci scula sa legiuitoare era „Sabia Dreptăţii“. Războinicul luminii (supranume azi aproape uitat) promitea să spintece în stânga şi în dreapta, să facă dreptate, să stârpească hoţii, mafioţii şi trădătorii de neam. (CTP)

, , , , ,

7 Responses to “CTP scrie despre Becali: “Pomanagerul visului românesc””

  1. je Says:

    Sunt de acord ca Jiji este un populist, de cele mai multe ori incult, arogant etc, dar minunatii fani ai Stelei, multi dintre ei analfabeti (vezi comentariile de pe site-uri a unora dintre ei) au uitat foarte repede ca acest cioban a readus Steaua in lumina Europei si a castigat campionatul de cateva ori in Romania. Problema la romani este recunostiinta. Romanii uita foarte repede cand cineva le face un bine. Suporterii Stelei daca erau destepti si civilizati, se puteau gandi sa prostesteze in oricare alt mod, decat sa-l injure. Puteau flutura batiste albe (vezi in Spania), aveau posibilitatea sa nu se prezinte la stadion, si eu cred ca o tacere de mormant din tribuna, l-ar fi afectat mai tare pe patron (ca sa nu mai vorbim de gaura in buget). Dar acesti minunati suporteri Steaua, au ales varianta de protest, ce s-a potrivit nivelului lor de inteligenta, cultura, si anume sa il injure pe patron. Dar oare nu se gandesc ca fac rau echipei, pe care ei zic ca o iubesc la nesfarsit? Nu se gandesc ca pun o presiune si un stres gratuit pe jucatori? Cu toate ca sun fan stelist si mi-e dor de gloria Stelei de altadata, nu ma simt repezentat de acesti suporteri care cred ca singura solutie pentru rezolvarea problemelor Stelei este plecarea patronului. Pe vremuri galeria Stelei era recunoscuta pentru unitatea ei, coregrafie si infernul pe care il faceau pentru adversari. Acum s-a ajuns ca infernul creat de ei sa fie resimtit de fotbalistii care joaca la echipa pe care ei se lauda c-o iubesc pana la moarte. Eu personal nu mai merg pe stadion de cand am vazut la un meci Steaua – Betis, cum suporterii s-au luat la bataie intre ei, cum l-au umilit pe unu care era cu iubita la meci, punandu-i aleia mana pe fund, si plini de alcool, ii explicau iubitului tipei, ca daca isi permite sa comenteze, ii rup capu’. Faza asta mi-a creat o senzatie de greata. Poate se vor gasi niste sefi de galerie adevarati, care vor reusi sa struneasca aceasta masa mare de oameni si poate se vor gandi ca acest razboi cu patronul, ii fac pe adversarii Stelei sa-si frece mainile de bucurie.

  2. capca1 Says:

    cred ca “je” ar avea dreptate daca becali ar intelege ceva din protestul in forma civilizata.dar, la nivelul lui intelectual,aceasta forma este mai aproape de ceea ce ar putea el intelege.cat despre comportarea suporterilor galeriei stelei, eu am calaatorit cu trenul si am vazut cum se comporta galeria rapidului fata de niste femei si copii. sincer, nu cred ca a fi stelist inseamna ca ai vreo calitate in plus fata de suporterii altor echipe. tin cu steaua, ma bucur daca batem, mai ales dinamo sau rapid, dar nu cred ca cei care tin cu aceste echipe sunt niste prosti sau mai slab intelectual decat mine!

  3. Bogx Says:

    Domnilor, cert este ca becali a facut si mult rau stelei. NU uitati cum a vorbit in repetate rabduri despre fostele glorii ale clubului!

  4. je Says:

    Aveti perfecta dreptate ca Jiji a gresit fatza de fostele glorii, ca a gresit fatza de suporterii Stelei, dar punand constant o presiune pe jucatori, venind la meci doar pentru a injura conducerea, nu fac altceva decat sa faca rau echipei. A fi suporter adevarat inseamna sa fi alaturi de echipa si cand jocul scartzaie, sau conducerea face greseli de management, greseli de transferari. Sa nu uitam ca Juventus a ajuns in B, datorita unor greseli grave ale conducerii si cu toate astea fanii au cantat alaturi de echipa si au ajutat-o sa promoveze din nou. Eu cred ca Steaua, cu toate ca are un lot subtire, daca ar avea in spate galeria in toata splendoarea ei, ar putea prinde macar locul 2, daca nu chiar locul intai. Strangeti randurile stimati suporteri si veti vedea ca victoria de la final va fi a noastra. Fortza Steaua!!!

  5. makay77 Says:

    Cunoasteti toti foarte bine,banuiesc,vorba:”Cine se aseamana se aduna!”.Tocmai de aceea cred ca in fotbalul romanesc gasim astazi,alaturi de suporteri forte “civilizati” patroni la fel.Nu este o scuza buna faptul ca trebuie sa folosesti astfel de metode de protest pentru ca altfel Becali nu ar intelege.Ar intelege ca nu e dorit si daca suporterii i-ar spune:”Domnule Becali,nu va mai dorim in Ghencea!”.Sunt sigur de asta.Important e in primul rand mesajul pe care il transmiti si nu neaparat metodele.Daca tot va ganditi la “cancerul” fotbalului romanesc,de ce nu va ganditi si la “cancerul” tribunelor.Mre parte a asa-zisilor suporteri nu sunt huligani,mai rau ei sunt infractori,oameni cu nivel de cultura extrem de scazut,”crema” societatii,care vin pe stadion la fel ca si Becali ca pe o scena.Pentru a iesi in evidenta,pentru a-si etala calitatile de smecheri.Ca doar asta este scopul suprem al roamnului in viata:sa fie cat mai smecher.Nu?Deci daca tot se vrea o “curatenie” si transformarea acestui club reprezentativ pentru fotbalul romanesc,hai sa ne uitam putin si in ograda noastra!E usor sa vii pe stadion si sa injuri patronul,antrenorul sau un jucator care incearca sa isi faca treaba pentru care e acolo.asa cum o face:bine sau rau.Dar noi suporterii ne facem treaba?Suporter inseamna sustinator,sprijin pentru echipa in orice conditii.Nu uitati ca noi sprijinim un nume:STEAUA!Nu niste oameni care vin si pleaca.Sustinem o idee,o mentalitate:de invingator.Si orice victorie e cu atat mai dulce cu cat se obtine mai greu.Atat am de spus.
    FORZA STEAUA!La bine si la rau,pe orice pozitie,in orice divizie!

  6. je Says:

    Felicitari Makay77 se vede ca esti old school.

  7. eu insumi Says:

    bECALI NU NE REPREZINTI!!! NE-AM SATURAT DE TINE! ESTI UN NIMENI SI AI DISTRUS CLUBUL ASTA! ION ALECSANDRESCU SE RASUCESTE IN MORMANT CAND VEDE IN CE HAL A AJUNS STEAUA! RESPECT PENTRU VALENTIN CEAUSESCU, TUDOREL STOICA, EMERIC IENEI, ANGHEL IORDANESCU SI MULTI, MULTI ALTII CARE AU FACUT DIN STEAUA O MARE ECHIPA A EUROPEI. RUSINE LUI GIGI BECALI, VIRGIL BECALI, MARIUS IANULI, VALERIU ARGASEALA, IULIAN GHIORGHISOR, LEO STRIZU SI CEI CARE AU DISTRUS CEL MAI TITRAT CLUB DE FOTBAL DIN ESTUL EUROPEI!!!

Leave a Reply