Oiţa cu mustaţă
Gigi Becali a găsit o modalitate de a face pace cu fanii. Contestat vehement în turul campionatului, latifundiarul a luat o decizie unică în istoria Stelei: a închis peluzele. Chiar dacă, sub comanda lui Stoichiţă, trupa din Ghencea a reuşit să se menţină permanent în plasa liderului, terminând prima parte a campionatului pe primul loc, la egalitate cu CFR şi Unirea, suporterii, cândva al ‘11′-lea jucător au părăsit echipa.
Cândva plină, arena din Ghencea este acum de nerecunoscut. Câteva pâlcuri de suporteri la cele două peluze şi o mână de oameni la tribuna a II-a: aceasta este imaginea dezolantă – creaţie a patronului – a stadionului roş-albaştrilor.
Becali este conştient că o reconciliere cu fanii este absolut necesară, aşa că a făcut un prim pas spre restabilirea normalităţii. Mustaţă, unul dintre liderii Peluzei Nord s-a întâlnit cu latifundiarul şi, împreună, au pus bazele unei asociaţii: Liga Suporterilor Stelişti.
“Liga va fi condusă de Mustaţă şi cine vrea să intre pe stadion se înscrie în LSS. Doar membrii Ligii vor primi bilete la partidele de acasă, restul nu! Mustaţă mi-a spus că nu o să mai fiu înjurat deloc, că îşi asumă el toată responsabilitatea“, a spus Gigi Becali, pentru ziarul Naţional.
Rămâne de văzut în ce măsură această înţelegere va fi respectată de ultraşii din Ghencea, Peluza Sud şi Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti ameninţând cu proteste. (PROSPORT)

January 20th, 2010 at 1:32 pm
Pfff.No comment.Sunt curios ce parere au suporterii care-l hulesc pe Jiji.
February 5th, 2010 at 7:05 pm
Mustaţă? what the..? Bheecali face ce-i bine pentru echipa, nu-l mai criticati, e un om bun cu frica de Dumnezeu [bla bla]. Nu sunt stelist, nici macar microbist dar mi se pare o prostie ce face Becali cu Steaua, ce a fost odata cand a castigat si cupa campionilor si ce este acum. Nu prea cred ca reusiti mare lucru cu acest site inafara sa instigati suporterii stelei la ura impotriva lui Bhee. Anyway good luck.